Planificasem din vreme momentul. Am trimis invitații. Un număr mic pentru spațiul restrâns în care avea să se desfășoare evenimentul. Serata? Comemorarea? În niciun caz comemorare. Comemorezi pe cineva care a plecat definitiv, ori dl H. este prezent, este viu, etern, iar acum mai zâmbitor ca niciodată! Până și soarele zâmbește altfel, privit printre pinii din curte. Așa zic unii… așa simt. Uneori. De cele mai multe ori. Atunci serată să fie că e spre seară, când soarele ar trebui să-și domolească arșița. Dar, el, încăpățânat și-a trimis razele direct către pietrele-zid ale Muzeului – Castel ca să le încălzească și mai tare. Am deschis geamurile din spatele biroului. Să intre vântul. Sau gândul sau răcoarea amintirii.
Am așezat câteva coli de scris un creion, un pix. Și pana lui lângă instrumentele mele din alt secol. Să fii adus o tabletă ar fi fost mai bine? Cine știe? El știe. Urmărește ce fac, cum așez, zâmbește. Se amuză că știe că vor veni mai mulți, că locul va fi plin de oameni, că abia vom respira. Mai bine era în curte, afară, învăluiți de soarele care se va fi dus la culcare dincolo de nucii cu veverițe adormite. Andrei K. a vrut în Castel. Bach cântat la violoncel e mai bine decât afară lângă zidul cald și iarba arsă. În așteptare și-a lăsat violoncelul pe birou. Pe biroul lui. Și ochelarii și partiturile. Dl H. se amuză.
Apar invitații mai mult… și mai mulți cei fără invitație. Intră toată lumea. Să fim. Să vorbim. Să auzim ce spun alții despre nemurire. Nemurirea lui, a domnului H. cândva retras în Castelului EI. Violoncelul lui Andrei K. adus în spate tocmai din Parisul Juliei. Cântă, adulmecând note scrise cândva doar pentru vioară sau clavecin. Dar domnul Bach nu s-ar putea supăra. Este doar vorba despre violoncelul strâns lângă preludii și sonate și sarabande! Aplauze și deschidem cartea. Romanțată. Despre el. Tadeu, Bogdan, dl H? Întrebările se adună.
Curiozități de cititor pentru o romanță adunată printre rânduri. Printre duhuri. Ce ar spune El, dl H, despre adormitele-i întâlniri cu fătuci uitate, cu femeiuști adunate în amintiri care se suprapun. Iulia, doamna Iulia, îl știe, îl știa. A iubit-o doar pe ea, în rest s-a lăsat iubit, ațâțat, părăsit. A scris mult, adunând cuvinte, praful documentelor, istorii, psihologii, legende, basme. Atâtea cuvinte adunate în Ethymologicum. Puține, au zis ei, cei care i l-au comandat. Multe s-au adunat la el. Apoi ar fi articolele lui scrise cu pseudonim de asiatic rătăcit prin Carpaț’ de care se amuza el însuși și îi privea pe rătăcitorii cititiori de ziar mirosind a plumb proaspăt…ăăă… cum se chinuie să-i descifreze înțelesurile ascunse… Dar stai… e vorba doar de romanțata lui viață. De Duhurile domnului George C. Și pana lui a zburat din călimară pe coala de scris. N-a scris. Sau poate că da, a scris. Avea să-mi arate alt George, Grigorescu, nu al pictorului, ci el însuși al domnului H., prin adopție de gând și de trăire.
Am vorbit mai mult. Prea mult? Să fi fost destul? Era cald și un ventilator rătăcea printre dungile de aer și care își făcea treaba din ce în ce mai ineficient… Soarele please deja spre un alt răsărit, într-o altă parte de clipă. Și se strecura noaptea pe lângă oglinzile obloanelor de la ferestre. Am aflat despre locul din Cimitir. De la Bellu. Pe de aleea principală pe partea stângă. Monument istoric, în grija statului. A satului? Al nimănui. Al profitorilor de duzină. Iulian face curat printre ei toți la un loc. Și face bine. Îi mătură, Ce ar zice el, dl H, nemuritorul, de care vorbim azi? Noi. Cine suntem noi să vorbim despre nemurirea lui? Putem? Îl știm? Îl cunoaștem? L-am cunoscut vreodată? L-am găsit la o margine de gând și o atingere de lacrimă?
Vorbeam de nemurire și ne-am strecurat cu gândul crispat în mausoleloul domniței Julie, grăbită să plece spre alte lumi care o cereau. Și atât de vie în Castelul ei, azi plin de nemurirea tatălui, albit de ani și de doruri. Ne-am adunat cu greu lângă sculpurile domnului S., tatăl prietenului Emanuel, spiridușul gădinii Castelului. Cuvintele scrise de Nichita S. ploieșteanul rebel, au căpătat forme așternute azi la picioarele unui Christ îngăduitor de altfel și cu nostalgiile pictorului, expuse pe șevaletul de lângă pian.
Apoi Andrei a deschis drumul muzicii ezoterice, adunată de el pe un portativ nevăzut și a risipit aburul greu al serii. Afară curtea mirosea deja a liliac alb, a lăcrămoiare și a tămâie odihnită pe o pietricică de sodalit, strânse de Valentina în lumîri mici. Și vinul roze al Țigăcilor de pe Dealul cel Mare al unei alte copilării, picurat în pahare de Atanasia. Și prăjiturile Julia pregătite în laboratorul d-nei Maria C.
Seara s-a dus în povești împletite între oameni veniți să-i amintească domnului H. că este nemuritor. Pisoii Castelului se împleticeau printre dungile de lumină. Cei doi arici, la umbra nopții, își luau porția de hrană din castroane pisicești. Luna privea cum se stinge încet o încercare a unor muritori de a vorbi despre nemurirea unui nemuritor. De undeva din gândul care mă urmărea dl H. și-a scris mesajul pe care îl așteptam: „…m-am întrebat: tânăr totdeauna, bătrân totdeauna, ce sunt eu, ce este omul? Căci de aș fi de o mie de ori mai talentat decât sunt, totuși nu sunt decât un om. Și răspunsul pe care l-am căpătat de acolo de unde vin toate răspunsurile, mi-a spus: ești o linie, un punct: în eternitate ai fost totdeauna, vei fi totdeauna tinerețe (căci) bătrânețe nu există, există numai nemurire, și dacă n-ar fi nemurire, n-ar exista nimic! Ai plecat din linia de jos și te urci necontenit în înălțime, căci ce se cheamă moarte este un nou punct ce se adaugă la linie, este o nouă înălțime, este un minutar pe ceasornicul nemuririi”( Arhivele Naționale București, Fond Manuscrise, ms nr, 1508). Mulțumesc, domnule Hasdeu!
Aceasta a fost romanțata Serată în aminirea domnului H. petrecută într-o seară de 25 august, la Castelul fiicei care găzduiește Muzeul Memorial al tatălui.
Legenda celor povestite cu personaje reale: George Cornilă, scriitor autorul cărții „Hasdeu. Duhuri”: Andrei Kivu – violoncelist și compozitor, George Grigorescu – corodnator secțiunea Cultură – Lace Magazine, Gabriel Sitaru – sculptor, tatăl lui Emanuel, Radu Paraschivescu – pictor (reperezentat de tatăl său Romeo Paraschivescu), Iulian Tănașcu – președinte al Asociatiei ,,Călător prin România”, Valentina Mihailescu – Simplicity Handmade, Atanasia – Velvet Winery – Tohani, Maria Cojocaru – Casa Dolce de Mandinas.
Aura Dobre
28 august 2023