Corespondența B.P. Hasdeu – Iulia Hasdeu

Între 1881-1888, un bogat schimb epistolar leagă pe tata, aflat la Bucuresti, de fiica, elevă, apoi studentă in Paris. Cele câteva sute de scrisori au fost publicate în 1976 de Paul Cornea, în ” Documente și manuscrise literare „, volumul 3. Scrisorile lui B.P.Hasdeu sunt semnate „iubitorul Bogdan” sau „iubitorul soț și tată”. Ele sunt adresate soției și fiicei. Iulia, soția, i-a scris foarte rar, purtând în suflet supărarea pricinuită de o scrisoare anonimă anunțându-i infidelitatea bărbatului ei. Primirea acesteia a determinat-o pe doamna Hasdeu să aleagă despărțirea temporară de soț, prin plecarea la Brașov, apoi la Paris, împreună cu Lilicuța (numele de alint al Iuliei).

„Modul în care ai plecat tu din casă, fără a mă lasă măcar să-ți sărut mâna, mi-a făcut profundă durere, cu atâtmai mult cu cât Barbu, întorcându-se de la Brașov, mi-a spus că tu nu încetezi de a te plânge de mine și stăruiești într-una a mă crede vinovat.

Spune, draga mea, de ce nu mă credeai bețiv când așa asigura toată lumea? De ce nu mă credeai vinovat când Nichipercea mă zugrăvea cu pungă de la Iepureanu? Acum însă un mișel necunoscut, care se ține de capul meu de un an de zile, a fost în stare să te facă a crede cele mai murdare absurdități pe socoteala mea. E trist, foarte trist! Mă jur pe tot ce am mai sfânt că unicul meu gând de toate zilele a fost și este liniștea și armonia în casă, onoarea și viitorul copilului nostru. Fă socoteală banilor mei, dar s-o faci cu sânge rece, și vei vedea dacă poate să-mi mai rămână măcar o pară pentru fleacuri{…} în curs de 18 ani ai căsătoriei noastre, spune tu singură dacă n-am fost eu acela care am combătut totdeauna orice idee de despărțire sau de divorț? Oare așa face un bărbat care iubește alte femei?”

București, 11 septembrie 1881 „Nu aș vrea să se zică în București că ai fugit de la studii mai grele la mai ușoare. Numai astfel se va constata pe deplin că succesele tale în București nu se datorau protecției mele. ” (B.P.H)

„în Paris vei fi auzit deja vechiul proverb: noblesse oblige. Nu vorbesc despre noblețea sângelui, care este ceva foarte secundar, dar natura te-a înzestrat până la vârf cu noblețea mai superioară a inteligenței și această noblețe te obligă a mări mereu, pe fiecare zi, reputația ce ți-ai făcut-o așa zicând din leaga”. (B.P.H.)

„Să te silești să înveți bine, să te porți bine, să nu uiți niciodată că te cheama Hasdeu, iar deviza familiei noastre trebuie să fie: patrie, onoare și știință”. (B.P.H.)

„Nu vreau, însă, ca Lilicuța să se scoale pe la 3 dimineața, să-și strice ochii și sănătatea, de care are atâta trebuință în viitor. Abuzul de studiu e tot așa de rău, și chiar mai periculos decât orice abuz”. (B.P.H.)

„Dacă Lilicuța mă iubește câtuși de puțin, dacă ea ține la liniștea mea, dacă – în fine – nu vrea să vă readuc imediat la București, trebuie să poarte flanelă și să nu abuzeze de muncă, să nu se scoale prea dimineață. Tocmai vârsta de 18 ani și tocmai în Paris sunt tot ce poate fi mai periculos când cineva nu se păzește. Flanelă, picioare încălțate cald, o cer în modul cel mai imperios. Apoi văz că voi nu mai întrebați pe doftor? Sunt atât de îngrijorat, atât de izbit, încât numai prin cele de mai sus, cuvinte amare și necioplite, am putut să încep răspunsul meu la o scrisoare lungă, drăgălașă, plină de fapte și de spirit, pe care am primit-o după multă așteptare. Scriind încă tremură mâna că la un bețiv și trebuie să mă odihnesc o clipă”. (B.P.H.)

„Lilicuța știe destulă și prea multă carte. Lucrul cel mai bun ar fi să vă întoarceți în România unde aerul de țară și chiar undeva la țară, fără muncă, fără grijă, i-ar face mult bine. O diplomă mai mult sau mai puțin nu însemnează nemic. Eu n-am nici o diplomă. ” (B.P.H.)