OPERA POETICĂ

Imediat după moartea Iuliei, în paginile periodicului Revista Nouă, al cărui director era B.P. Hasdeu, au fost publicate câteva din poeziile sale. Un număr al Revistei Noi a fost expediat de către savant colegului si amicului parizian, Michel Bréal, care se grăbea sa-i răspundă, confirmându-i primirea revistei și faptul că proiectul de a publica operele tinerei la Paris a fost primit cu mare simpatie, demersurile în acest scop continuând.

Bourgeons d’Avril

Casele de editura Hachette și Socec au găzduit în cursul anului 1889 apariția celor trei volume din colecția Œuvres posthumes de Iulia B.P. Hasdeu. Primul tom, cuprinzând poezii, a aparut în martie, 1889, sub titlul dorit de poetă, Bourgeons d’Avril. Încântat de lectura lui, Michel Bréal scria în acel an, la 20 aprilie: „fiindcă a iubit atât de mult Franța, ea merită ca noi să-i păstrăm totdeauna numele în onoare și dragoste„.

După cuvântul înainte semnat de B.P. Hasdeu, cititorii erau introduși în universul poetic al Iuliei de contele Angelo de Gubernatis, filolog italian, apropiat al tatălui ei. Pe baza unei biografii expediate de savantul roman spre finele anului 1888, acesta a ținut o conferință la Cercul Filologic din Florența, în seara zilei de 18 februarie, a anului următor. Într-o scrisoare transmisă la 15 ianuarie, Angelo de Gubernatis anunța lui Hasdeu data conferinței „despre iubita lui fiica„, ce va fi inserată ulterior în Revue Internationale [Revista Internațională].

Pe 13 martie 1889 revista apărea și, o zi mai târziu, de Gubernatis o expedia prietenului său din România. Un auditoriu numeros a umplut sala cu prilejul conferinței contelui. Președintele Cercului Filologic, marchizul Matteo Ricci, eminent elenist, traducător al lui Herodot, a citit cu acea ocazie scrisoarea lui B.P. Hasdeu.

Volumul a fost primit cu interes de cunoscuții savantului și chiar ai poetei. La 9 aprilie, Emile Boutroux confirmă la rându-i sosirea cărții.

Chevalerie

Profesorul de limba greacă al Iuliei, Maurice Albert, îl asigura pe B.P. Hasdeu, la 10 iulie, de primirea celui de-al doilea volum al poetei, intitulat Chevalerie.

Théatre. Légendes et contes

La 1 decembrie 1889, un alt profesor, Charles Lavigne, scria savantului ca a primit cel de-al treilea volum care, de aceasta dată, conținea proza și schițe dramatice. Maestrul tinerei își însușea puțin din meritul de a fi lucrat cu o asemenea elevă: „există un pic de paternitate în inima unui profesor care a văzut crescând un copil de elită și care a fondat pe un spirit superior speranțe deja în parte realizate„. „Am văzut crescând copilul pe care-l plângeți„, scria cu două luni mai devreme profesorul Lavigne, „am contribuit puțin la formarea spiritului său si știu mai bine ca oricine ceea ce puteați să așteptați de la această inteligență atât de deschisă și atât de vie„. în opinia lui, aceasta moarte făcea parte din „durerile care nu vor sa fie consolate„. în final, ii asigura pe nefericiții părinți că amintirea Iuliei „va rămâne aici, fidel păstrată, în sufletul celui care i-a fost maestru„.

La 13 ianuarie 1890, Emile Picot semna o scrisoare de mulțumire către B.P. Hasdeu în care afirma că atât el cât si soția au fost emoționați la primirea celor trei volume ale Iuliei. Au citit, scria el, „cu un dureros interes versurile sale atât de delicate și atât de armonioase„, cărțile fiind „o veritabilă revelație„. De la Oxford, mulțumea și Max Müller la 2 decembrie 1889, pentru primirea celor două volume.

Deoarece a pierdut doi copii, scria el, nu putea vorbi despre această experiență. În ceea ce privea opera poetei de origine română, minunată era „expresia pe care Iulia a știut să o dea viselor copilăriei, forma perfectă a aspirațiilor sale„.

Gaston Paris expedia la 7 noiembrie 1888, o scrisoare către B.P. Hasdeu în care declara „cât sunt de mișcați de a vedea că ea a făcut limbii noastre (franceza – n.n. J.T.) onoarea de a o alege pentru a exprima cele mai înalte gânduri ale sale și sentimentele sale cele mai intime„. Louis Leger își exprima și el admirația pentru poetă: „Franța era pentru Iulia însăși patria inteligenței. Sa păstrăm cu pioșenie amintirea acestei tinere străine, care visa la un loc printre maeștrii noștri, și al cărei nume merită sa fie înscris alături de al lor„.

Lazar Saineanu, într-un periplu prin Paris, după terminarea studiilor, în primăvara anului 1889, făcând o vizita lui Louis Leger, a putut vedea primul volum, Bourgeons d’Avril, despre ale cărui pagini scria că „respira toata originalitatea unui talent matur„. Frecventând cu regularitate pe cele doua Iulii, la Paris, tânărul o cunoscuse bine pe Lilica (numele de alint al poetei). „Eu, care am avut trista fericire a putea observa mai de-aproape acest spirit extraordinar„, scria lui B.P. Hasdeu, la 3 mai 1889, „nu voi putea uita niciodată farmecul irezistibil al conversațiunii sale; limba franceză părea a fi căpătat o nouă grație în expresiunea-i plină de suavitate„. Publicarea operelor Iuliei aducea tatălui consolarea necesară precum aerul pentru a-și putea continua existența, consolare cu atât mai mare cu cât savantul era convins de importanța tezaurului literar lăsat de fiică. „Aveți dreptate a găsi mângâiere în culegerea acestor flori gingașe, cărora pietatea părintească și valoarea intrinsecă le asigură un loc meritat în literatura poetică„, îi scria Lazar Șăineanu. „E într-adevăr surprinzător a vedea disproporția enormă între vârsta copilei și calitatea pentru a nu mai vorbi de cantitatea producțiunilor sale poetice„.

PROZA ȘI TEATRUL

  După dispariția fizică a Juliei, pe culmile disperării, omul de știință a explorat fără încetare caietele fiicei, depozitare ale gândurilor și literaturii sale. A găsit acolo poezii, proza și schițe dramatice, o producție literară care i-a dezvăluit lumea ascunsă a Juliei. Discretă și profundă, ea a lăsat urmele spiritului său printre lecții, exerciții sau compuneri.

Tatăl și-a luat o misiune scumpă și delicată: să facă să apară „Operele postume” ale Juliei. Ele au fost publicate în trei volume, cu sprijinul celor două case de editură: Hachette din Paris și Socec din București. Primele două volume, ”Bourgeons d’avril” [”Muguri de aprilie„] și ”Chevalerie” [”Medievale„] (1889) reunesc opera poetică. Proza și teatrul se găsesc în al treilea volum, intitulat ”Théatre. Légendes et contes” [ ”Teatru. Legende și povestiri„].

          B.P. Hasdeu a anunțat un al patrulea volum… El nu a apărut niciodată! Documentele ne-au revelat dorință sa de a face să se reediteze în Franța opera literară a Juliei. și acest proiect a rămas fără ecou.

A patra generație neîntreruptă de oameni de litere

          Savantul a observat că Julia reprezentase ”a patra generație neîntreruptă de oameni de litere” a familiei Hasdeu. Români de origine și toți poligloți, bunicul savantului, Tadeu, a scris în poloneză, tatăl, Alexandru, în rusă, Bogdan în romănește și fiica în franceză.

          Julia a ales limba lui Hugo, însă motivul alegerii sale va rămâne o enigma. Totuși tatăl a încercat să-l explice: ”…pentru că Franța este civilizația contemporană în accepțiunea cea mai vastă a cuvântului, cetățenii ei sunt peste tot: nu există nici un străin pentru ea. Inamici înșiși, orice ar face și orice ar spune, respiră spiritul francez involuntar, pentru a putea să trăiască, așa cum respiră oxigenul „. Julia nu a fost un caz singular. Putem cita alte nume de scriitoare de origine română și de expresie franceză: Anne de Noailles (născută Brâncoveanu), Marta Bibescu, Elena Văcărescu.

          Unii nu încetează a ignora opera ei spunând: nu se mai scrie o asemenea poezie. În afară de faptul că nu suntem siguri de aceasta, trebuie pusă problema altfel decât în termeni de modă. Se mai scriu versuri ca Lamartine, piese de teatru ca Musset, romane ca Balzac sau Proust? Și totuși sensibilitatea lor încă se amestecă cu gustul de astăzi și urma lor în arta literara rămâne încă de neșters.

Julia, desigur, nu poate să se compare cu asemenea uriași. Moartea a smuls-o în floarea tinereții sale, virgină încă în inima și-n corp, și cu mult înainte ca maturitatea să-i încoroneze talentul. Fascinată după toate evidențele de modelele romantice, nu a avut timpul să strângă mierea simboliștilor și parnasienilor, și, se înțelege, nu a cunoscut suprarealiștii, dadaiștii, nici alți inovatori ai secolului XX. Rămân de la ea câteva dintre trăsăturile esențiale ale frumuseții poetice: simțul rimei și al ritmului, o întălnire melodioasă a cuvintelor alese și flacăra vie, care nu cerea decât să se înalte, a inspirației sale. Această tânără debutantă a găsit imediat un public luminat și admiratori importanți. Dacă ar fi trăit ar fi egalat cu certitudine pe o Anne de Noailles.

          Așa cum a fost și în ceea ce a făcut, ea oferă încă epocii noastre o frumoasă mărturie a unirii mereu fecunde a geniului românesc și a civilizației franceze.

JURNALUL IULIEI

Este un carnet cu coperți roșii, având vreo cincizeci de pagini acoperite cu variate însemnări, datând din perioada 1881-1882. În jurnal se găsesc: orarul școlar, teme, gândurile copilei, încercări literare, desene și…vise.

Julia visa să devină un faimos dramaturg ale cărui piese de teatru erau puse în scena la teatrele din Paris (Comedia Franceză și Odeon), iar succesul reprezentațiilor era imens. Jurnalul se află expus în camera cu cale din castel, langă păpușa Iuliei.

Visele Iuliei Hasdeu

CORESPONDENȚA

Între 1881-1888, un bogat schimb epistolar leagă pe tata, aflat la Bucuresti, de fiica, elevă, apoi studentă in Paris.

Cele câteva sute de scrisori au fost publicate în 1976 de Paul Cornea, în ” Documente și manuscrise literare „, volumul 3. Scrisorile lui B.P.Hasdeu sunt semnate „iubitorul Bogdan” sau „iubitorul soț și tată”. Ele sunt adresate soției și fiicei. Iulia, soția, i-a scris foarte rar, purtând în suflet supărarea pricinuită de o scrisoare anonimă anunțându-i infidelitatea bărbatului ei.

Primirea acesteia a determinat-o pe doamna Hasdeu să aleagă despărțirea temporară de soț, prin plecarea la Brașov, apoi la Paris, împreună cu Lilicuța (numele de alint al Iuliei).

Galerie Foto

Desenele Iuliei Hasdeu

Notițe